Linkuri accesibilitate

Preşedintele Băsescu operat la Allgemeines Krankenhaus din Viena


Preşedintele Traian Băsescu a fost operat noaptea trecută la spitalul universitar Allgemeines Krankenhaus din Viena de o echipa de medici condusă de de prof. univ. dr. Engelbert Knosp, iar evoluţia post-operatorie a pacientului este bună. Costurile operaţiei vor fi suportate de familia preşedintelui - se spune într-un comunicat de presă al Preşedinţiei de la Bucureşti, care adaugă că e posibil ca şeful statului să rămînă la Viena aproximativ 7 zile.

În ce priveşte un posibil transfer al atribuţiilor şefului statului, comunicatul preşedinţiei spune că preşedintele Traian Băsescu nu se află în incapacitatea de a-şi exercita atribuţiile. În salonul ocupat de preşedintele român la Spitalul Universitar din Viena au fost instalate linii telefonice operative, iar transmiterea corespondenţei se face printr-un curier special.
XS
SM
MD
LG