Linkuri accesibilitate

Statele Unite resping acuzatiile de tortura emise de organizatii pentru apararea drepturilor omului


Statele Unite şi-au apărat vineri cauza în faţa Comisiei ONU împotriva torturii, care a început o anchetă publică asupra acuzaţilor că America practică tortura. Mai multe organizaţii care militează pentru apărarea drepturilor omului susţin că, după 11 septembrie 2001, militari şi agenţi americani au comis abuzuri împotriva persoanelor suspectate de terorism deţinute în afara Statelor Unite. Washingtonul susţine că cei care au comis abuzuri au fost pedepsiţi.

Avocatul departamentului de stat John Bellinger a declarat în faţa Comisiei că ţara sa apără drepturile fudnamentale ale omului şi nu acceptă practicarea torturii: „Vreau să repet de la bun început că guvernul Statelor Unite este angajat pe de-a-ntregul în respectarea obligaţiilor noastre naţionale şi internaţionale privind eradicarea torturii şi prevenirea în întreaga lume a tratamentelor sau pedepselor crude, inumane, sau degradante”
XS
SM
MD
LG