Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Guvernul de la Bucureşti a cerut celor evacuaţi din mai multe sate doljene să nu revină înainte de vreme la casele lor, şi i-a asigurat că bunurile neatinse de ape vor fi bine-păzite.

Apelul vine după ce cîteva sute de persoane evacuate din Gighera au revenit în sat, în ciuda interdicţiei. Din alte cinci sate doljene urmau să fie evacuate vineri peste patru mii de persoane.

Ministrul de interne Vasile Blaga a avertizat că localităţile respective vor fi acoperite complet de ape, iar ministrul mediului Sulfina Barbu le-a cerut sătenilor să înţeleagă că autorităţile vor să-i protejeze.

Debitul Dunării a scăzut la intrarea în România, dar meteorologii avertizează că pericolul viiturilor nu au trecut şi amintesc că starea de alertă rămîne în vigoare în 12 judeţe.

Potrivit agenţiei Medifax, nivelul Dunării a crescut peste noapte la Cernavodă, Hârşova şi Ostrov, unde continuă lucrările de consolidare a unor diguri.

Mai multe ţări europene au anunţat că vor trimite ajutoare în România, iar guvernul spune că va primi peste 70 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru refacerea infrastructurii din zonele inundate.

Evacuările continuă şi pe malul bulgăresc al Dunării. La Vidin, au fost evacuate aproximativ 2000 de persoane, iar zeci de case sunt acoperite de ape.

La Nicopole, sunt indundate primăria şi majoritatea caselor de pe faleza Dunării.

Iar potrivit agenţiei AP, portul Ruse Vest a fost închis, afîndu-se în întregime sub apă.
XS
SM
MD
LG