Linkuri accesibilitate

Hamas interzice prezenţa luptătorilor înarmaţi pe străzile din Gaza


Guvernul palestinian al mişcării Hamas nu va mai permite prezenţa luptătorilor înarmaţi pe străzile din Gaza, după ce trei persoane au fost ucise în confruntări dintre grupări rivale.

Alţi 25 de oameni au fost răniţi în ciocnirile de vineri, declanşate de moartea în explozia unei maşini a unui comandant al aşa-numitelor Comitete de Rezistenţă Populară. Israelul a negat orice implicare în incident.

Noile violenţe vin la puţin timp după ce un atentator sinucigaş a omorît patru israelieni în apropierea unei aşezări evreieşti de pe malul de vest al Iordanului.

Preşedintele palestinian Mahmud Abbas a condamnat atacul, dar a cerut ţărilor occidentale să nu suspende ajutoarele financiare pentru compatrioţii săi.

Vineri, Statele Unite au anunţat că întrerup toate contactele cu guvernul condus de Hamas.
XS
SM
MD
LG