Linkuri accesibilitate

Reacţii critice la modul de desfăşurare a alegerilor din Belarus


Reacţiile la alegerile prezidenţiale din Belarus au fost numeroase, începînd cu purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Scott McClellan care anunţa că preşedinţia americană nu acceptă rezultatul şi cheamă la o repetare a scrutinului. Preşedinţia americană ar fi în favoarea introducerii unor noi sancţiuni împotriva Minskului, între altele prin lărgirea restricţiilor de călătorie.

Intr-o declaraţie dată de congresmanul american Alcee Hastings, coordonatorul special al misiunii de observaţie a Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa, se afirmă că alegerile prezidenţiale nu au respectat standardele unui scrutin corect şi liber. Potrivit declaraţiei "numeroasele arestări au dovedit un dispreţ pentru drepturile fundamentale", iar reţinerea personalităţilor opoziţiei înainte de vot "pun sub semnul întrebării dorinţa autorităţilor de a tolera competiţia politică".

Aceleaşi reacţii au fost înregistrate şi din partea Comisiei Europene şi a Consiliului Europei. Doar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin l-a felicitat imediat pe Lukaşenka pentru cel de-al treilea mandat prezidenţial.
XS
SM
MD
LG