Linkuri accesibilitate

Suspendarea temporară din funcţie a primarului Londrei Ken Livingstone


Primarul Londrei Ken Livingstone a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de patru săptămîni pentru o declaraţie în care a comparat un jurnalist evreu cu un gardian de la un lagăr de concentrare nazist. Un tribunal disciplinar a decis că el s-a făcut vinovat de ştirbirea reputaţiei funcţiei pe care o deţine prin această declaraţie făcută de el acum un an. Ken Livingstone a declarat că verdictul a lovit în esenţa democraţiei şi că ia în considerare eventualitatea recursului. La data producerii incidentului, Ken Livingstone a spus că a fost nepoliticos cu jurnaliştii timp de 25 de ani şi nu are intenţia să-şi schimbe stilul.
XS
SM
MD
LG