Linkuri accesibilitate

Proiectul Legii Cultelor criticat de bisericile evanghelice autonome


Federaţia Bisericilor Creştine Autonome din România consideră că proiectul noii Legi a Cultelor, aflat pe ordinea de zi a Parlamentului, are prevederi discriminatorii, neconstituţionale şi restrictive şi cere modificarea acestuia, avansând în acest sens mai multe propuneri.

Federaţia, care include 42 de biserici evanghelice autonome, precum şi fillialele lor, cere, printre altele, ca proiectul de lege să fie modificat astfel încât să asigure o limitare la cel mult 21 de membri fondatori pentru o asociaţie religioasă, cu asigurarea deplină a libertăţii de practicare a credinţei şi facilităţi fiscale similare cu cele ale cultelor recunoscute.
XS
SM
MD
LG