Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Purtătoarea de cuvînt pentru extindere a Comisiei Europene, Krisztina Nagy a subliniat că în cazul în care România şi Bulgaria nu vor îndeplini destul de curînd toate obligaţiile asumate, aderarea celor două ţări ar putea fi amînată pînă în anul 2008.

Purtătorul de cuvînt al guvernului român, Oana Marinescu a precizat că scrisoarea de avertisment face parte din instrumentele de monitorizare convenite cu Uniunea Europeană. Oana Marinescu a amintit că între momentul în care a fost făcută evaluarea Comisiei Europene - în luna mai - şi momentul în care a fost primită scrisoarea, România a înregistrat progrese în toate domeniile semnalate, mai ales în ce priveşte agricultura şi concurenţa.
XS
SM
MD
LG