Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


In raportul Departamentului de stat se arata ca victime din Moldova sint din ce in ce mai mult traficate in Turcia, Orientul Mijlociu si Rusia - in aceasta din urma tara, mai cu seama minori. Informatii noi arata ca barbati din Moldova sint traficati in tarile baltice si tari ale fostei Uniuni Sovietice pentru munca la negru in constructii si agricultura. A crescut de asemenea numarul persoanelor traficate in Polonia pentru cersit, iar regiunea separatista Transnistria a ramas o zona de provenienta si de tranzit a traficului cu persoane.

”Guvernul Moldovei – se scrie in raportul Departamentului de stat american – nu indeplineste in totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului, chiar daca face eforturi semnificative in acest sens". In 2004, se arata mai departe in raport, s-a dublat numarul condamnarilor la pedepse cu inchisoarea pronuntate impotriva traficantilor. Guvernul Moldovei ar trebui sa se implice mai activ in lupta impotriva traficului de persoane, decit sa se bazeze numai pe initiativele organizatiilor non guvernamentale si pe cele ale institutiilor internationale - se mai arata in raportul Departamentului de stat dat publicitatii ieri seara la Washinton. De asemenea, raportul evidentiaza faptul ca eforturile guvernului pentru a ajuta victimele traficului continua sa fie inadecvate.
XS
SM
MD
LG