Linkuri accesibilitate

Primele zile ale noului Pontificat, primul kilomentru al autostrazii - Judit Ferencz consemneaza primele comentarii


Viitorul Bisericii Catolice în contextul alegerii noului papă – subiect ce preocupă publicaţiile de limbă maghiară şi germană deopotrivă. Autostrada din nordul Transilvaniei – temă principală doar în presa maghiară.

Joseph Ratzinger, primul papă german după aproape 500 de ani – informează Allgemeine Deutsche Zeitung. Şi-a ales numele de Benedict al XVI-lea din admiraţie pentru Papa Bendict al XV-lea, numit şi „bunul samaritean al omenirii” , cap al Bisericii Catolice în timpul primului război mondial.

Alegerea lui Ratzinger, primită cu bucurie la Vatican. Cu bucurie, dar şi cu scepticism – relatează ziarul de limbă germană, adugând: rămâne de văzut cum se împacă conservatorismul noului papă cu mult-aşteptata reformă din cadrul Bisericii.

Săptămânalul A hét publică analiza teologului Hans Künig despre contradicţiile pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Autorul arată: deşi fostul papă a militat, la nivel de discurs, pentru respectarea drepturilor omului, le-a ingnorat constant în cazul femeilor şi al propriilor lui episcopi. Prin interzicerea oricărei forme de contracepţie, el se face vinovat de boom-ul demografic din Lumea a treia şi, implicit, de răspândirea virusului HIV.

Tot el este răspunzător, opinează profesorul teolog, de cronica lipsă de preoţi ce s-a făcut simţită în Europa. Şi, nu în ultimul rând, din cauza reacţiilor lui întrâzitate, Biserica a rămas vulnerabilă în faţa scandalurilor provocate de actele de pedofilie ale unor prelaţi.

Autostrada Braşov-Borş: subiect de dispută, indignare, reflecţii şi resemnare. Într-un interviu acordat revistei culturale Korunk, preşedintele UDMR Markó Béla afirmă: principala realizarea a ultimilor ani este aceea de a-şi fi convins partnerii politici să demareze construirea autostrăzii în Ardeal, şi nu în altă parte.

Între timp însă, partenerii s-au schimbat. Cu ei, şi priorităţile. Markó consideră totuşi că disputele prinvid traseul autostrăzii nu sunt neapărat politice, şi în nici un caz etnice: pur şi simplu, interesele ardelenilor nu coincid cu interesele regăţenilor.

Doar antreprenorul nu se arată deranjat de discuţiile iscate. Firma Bechtel tocmai a anunţat că va relua lucrările – informează săptămânalul Erdélyi Riport. Mai mult, organizează întâlniri cu locuitorii comunelor de pe traseul autostrăzii, Mai mult, din vara trecută, când au demarat lucrările, şi până acum, s-a finalizat şi primul kilometru. Neasfaltat deocamdată, dar promiţător. Mai mult, în următorii trei ani s-ar mai putea construi o porţiune de vreo 60 de kilometri...

Până atunci însă, alte probleme de rezolvat. Prioritară fiind aceea a retrocedării pădurilor – susţine politicianul udemerist Tamás Sándor, citat de Romániai Magyar Szó. Restitutio in integrum – solicită el. Dar, dacă nu se poate, ceva, oricum, mai mult, mai bine, mai organizat şi mai prompt decât până acum.

Asta cere şi Biserica Reformată care a organizat la Târgu Mureş un miting de protest împortiva deciziei de a nu i se mai înapoia clădirea Liceului Bolyai. Cei peste 1500 de participanţi au cântat psalmi în semn de protest împotriva sentinţei nefavorabile lor, pronunţată de Curtea de Apel din Târgu Mureş şi faţă de primarul urbei, Dorin Florea – informează Népújság. După ce Comisia de Restituţie s-a pronunţat pentru retrocedarea clădirii, primarul din Târgu Mureş a contestat hotărârea în instanţă. Iar Curtea de Apel a admis-o, spre nemulţumirea Bisericii Reformate care cere în continuare restituirea tuturor bunurilor.

Covăsnenii au alte priorităţi. O asociaţie din Sfântu Gheorghe a elaborat un proiect de lege prinvind culegerea şi comercializarea ciupercilor – aflăm din Krónika. În opinia iniţiatorilor, situaţia ciupercilor trebuie reglementată neîntârziat. Căci, de teama situaţiei nereglementate, în Covansa, consumul de ciuperci se reduce pe vară ce trece.
XS
SM
MD
LG