Linkuri accesibilitate

Jakarta cere anularea datoriilor externe ale Indoneziei


Crucea Roşie Internaţională a declarat că situaţia de urgenţă generată de dezastrul din Oceanul Indian este departe de a se fi terminat. Marku Niskala, secretarul general al Crucii şi Semilunei Roşii Internaţionale, a declarat că numai sîmbătă au fost descoperite 2600 de cadavre.

Guvernul Indoneziei, ţara care a avut cel mai mult de suferit de pe urma catastrofei, a făcut azi un apel pentru anularea mai multor datorii externe ale ţării.

La Washington, preşedintele Statelor Unite George Bush a declarat că ţara sa e decisă să-i ajute pe cei care au avut de suferit de pe urma valurilor tsunami. El nu a precizat însă dacă există sau nu vreun plan de a suplimenta cele 350 de milioane de dolari în ajutor umanitar promise deja de America.
XS
SM
MD
LG