Linkuri accesibilitate

OSCE va închide sau reduce misiunile din ţările balcanice


Preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei de securitate şi cooperare în Europa, ministrul de externe bulgar, Solomon Passy a declarat că organizaţia îşi va reduce sau închide misiunile din Balcani, consecinţă a ameliorării securităţii în regiune. Organizaţia pan-europeană şi-a încheiat - a spus Passy - "o activitate importantă şi fructuoasă în Balcani" şi îşi va concentra atenţia pe alte regiuni. Aflat în vizită la Skopje, diplomatul le-a declarat reporterilor că primele misiuni ce vor fi închise sînt cele din Macedonia şi Croaţia, urmînd apoi biroul din Serbia-Muntenegru.
XS
SM
MD
LG