Linkuri accesibilitate

Enigmatice: cauzele celor două accidente aviatice din Rusia


Trimisul special al preşedintelui Vladimir Putin, Vladimir Yakovlev, aflat la locul unuia din cele două avioane prăbuşite miercuri, a declarat la o conferinţă de presă că dispozitivele de înregistrare a datelor de zbor, cutiile negre, recuperate şi al căror conţinut a fost analizat la Moscova, nu au oferit nici o informaţie utilă despre cauzele dezintegrării aparatelor.

După spusele lui, anchetatorii apreciază că incidentele la bordul avioanelor s-au petrecut rapid, nelăsînd timp piloţilor să mai trimită un semnal de avarie. Cele două avioane, decolate de pe acelaşi aeroport din Moscova, în zbor spre Volgograd şi Soci, s-au prăbuşit aproape concomitent, la un interval de 3-4 minute unul de altul.
XS
SM
MD
LG