Linkuri accesibilitate

Kiev: deschiderea canalului Bîstroe va avea loc joi, 26 august


Ministerul ucrainean de Externe a declarat că deschiderea canalului ucrainean Bîstroie în Delta Dunării va avea loc mâine în ciuda protestelor internaţionale, pe care le-a numit “destul de slabe”. Purtătorul de cuvânt, Markiyan Lubkivsky a spus, citat de Interfax: "Aceste reacţii slabe se datorează în primul rând faptului că partenerii noştri europeni au o viziune clară asupra acestei construcţii”.

Construcţia canalului, a reafirmat Lubkivsky, va proteja interesele economice ale Ucrainei. Ministerul ucrainean al Transportului, se aşteaptă ca după încheierea construcţiei aproximativ 60 la sută din traficul naval prin Delta Dunării să se facă prin canalul Bîstroie. În prezent în Delta Dunării există un singur canal navigabil, canalul Sulina.
XS
SM
MD
LG