Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Protestând împotriva refuzului administraţiei de a purta un dialog în cadrul unui grup de lucru la iniţiativa societăţii civile reunită în Coaliţia civică pentru alegeri libere şi corecte, protestând împotriva atacurilor comise de forţele de poliţie, protestând împotriva încălcării Constituţiei şi a principiilor statului de drept în Republica Moldova, semnatarii declară că lansarea Companiei publice este nulă pentru că are la bază un concurs nul, desfăşurat de o comisie de concurs constituită ilegal, care a activat în afara termenului prevăzut de lege, care are în componenţa sa 6 membri incompatibili şi un reprezentant al serviciilor secrete care desfăşoară activităţi de poliţie politică.

Din aceste motive, în rezoluţia adoptată duminică se cere demisia în bloc a întregii conduceri a Companiei Teleradio-Moldova, inclusiv consiliile de observatori şi administraţie, dizolvarea Comisiei de concurs şi restituirea tuturor recompenselor primite şi a cheltuielilor efectuate de către acestea de la bugetul Companiei de stat, anularea actualei proceduri de transformare a Companiei de Stat Teleradio-Moldova în Companie publică şi adoptarea de către Parlament a unei noi proceduri de reorganizare a Companiei în organism public independent, reorganizare care să aibă loc sub supravegherea directă a raportorilor speciali ai Consiliului Europei.
XS
SM
MD
LG