Linkuri accesibilitate

Întrevedere a premierilor Marii Britanii şi Italiei Blair şi Berlusconi


După convorbiri cu primul ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, premierul Marii Britanii Tony Blair a declarat la o conferinţă de presă că, în opinia lui, lumea este "mai bună, mai sigură şi în mai mare securitate" după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

"Merită să se reflecteze la faptul că, doar cîţiva ani în urmă atît în Afganistan cît şi în Irak - a spus Tony Blair - se aflau la putere dictaturi brutale, iar acum în aceste ţări există măcar perspectiva unui viitor decent şi democratic."

Declaraţiile au fost făcute înaintea publicării, miercuri, a unui raport oficial în care se afirmă că informaţiile serviciilor de securitate dinaintea războiului din Irak au fost în parte eronate.
XS
SM
MD
LG