Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


propunerea preşedintelui Voronin de a participa la negocieri în problema Transnistriei, Rumsfeld a răspuns potrivit agenţie FLUX: „Republica Moldova şi SUA sunt interesate în identificarea unei soluţii paşnice a conflictului transnistrean. Multe propuneri în această ordine de idei mi-au părut interesante. Desigur, trebuie îndeplinite şi obligaţiile asumate acum cinci ani, la Istanbul. SUA continuă să fie în căutarea unei soluţii politice, paşnice, a conflictului transnistrean”.

Cu aceeaşi ocazie, şeful Pentagonului a adus mulţumiri poporului moldav pentru susţinerea războiului contra terorismului şi, în particular, militarilor moldoveni pentru rolul pe care l-au jucat în Irak. „Aceştia au reprezentat Republica Moldova într-un mod foarte bun, atât din perspectiva experienţei pe care o deţin, de deminare, cât şi în acţiunile de asistenţă umanitară. Sunt bucuros că un al doilea grup de soldaţi moldoveni va pleca în curând în Irak”.

La rândul său, ministrul Apărării Victor Gaiciuc a declarat presei că „în cadrul discuţiilor cu omologul său american a abordat probleme privind securitatea mondială şi regională, relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi SUA, inclusiv în domeniul militar”.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, ministrul Apărării al SUA a avut deasemeni o întrevedere cu preşedintele Vladimir Voronin şi a vizitat comandamentul Batalionului 22 „Căşti Albastre” şi al Brigăzii infanterie „Ştefan cel Mare”.
XS
SM
MD
LG