Linkuri accesibilitate

Regulamentul Comisiei speciale care va face angajările la Compania Teleradio-Moldova


Consiliul de observatori a aprobat un regulament al Comisiei speciale care va face angajările la Compania Teleradio-Moldova, aflată în proces de reorganizare şi transformare în instituţie publică. A fost aprobată, cu opt voturi pentru şi patru împotrivă, componenţa acestei comisii, în număr de 7 membri.

Din partea administraţiei Teleradio au fost aleşi presedintele Companiei, Ilie Tesecu, şi directorul radioului naţional Sergiu Batog, şi cel al televiziunii, Victor Tabîrţă. Telejurnalistul Mircea Surdu va reprezenta în cadrul comisiei vechiul colectiv de angajati, iar alţi trei membri au fost aleşi chiar din rîndul membrilor Consiliului de Observatori.

Concursul de selectare a angajaţilor companiei se va face timp de trei luni, în baza dosarelor, iar în caz de necesitate, pentru selectarea acestora vor fi antrenaţi experţi din afara comisiei.
XS
SM
MD
LG