Linkuri accesibilitate

Publicarea a două rapoarte ale Consiliului Europei cu privire la România


Comitetul pentru prevenirea Torturii şi a Tratamentelor Inumane sau Degradante al Consiliului Europei a dat publicităţii două rapoarte asupra unor vizite efectuate între 2001-2003 în România de membri ai acestui comitet, şi răspunsul autorităţilor române la aceste rapoarte. Unul din documente cere autorităţilor de la Bucureşti o atenţie sporită în prevenirea cazurilor de rele tratamente.

Raportul notează că, în ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani în efortul de eliminare a acestor practici, poliţia română se face în continuare, sporadic, vinovată de aplicarea unor rele tratamente.

Al doilea raport cere înlăturarea deficienţelor majore observate în asigurarea mijloacelor de bază pentru un trai decent (hrană, haine, încălzire, apă curentă, îmbrăcăminte) pentru copiii din centrele de plasament aflate în jurisdicaţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţii, şi a Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi.
XS
SM
MD
LG