Linkuri accesibilitate

Consilierul prezidenţial moldovean Sergiu Mocanu despre vizita sa la Bucureşti


Pentru Chişinău este important să clarifice relaţiile cu Bucureştiul, în idea că ar exista premise pentru a stabili o relaţie reciproc avantajoasă. Până la acel moment însă, este nevoie de un dialog intens asupra problemelor existente în relaţiile dintre cele două state - a declarat consilierul prezidential cu misiuni speciale, Sergiu Mocanu.

În cadrul vizitei de documentare pe care a întreprins-o la Bucureşti la invitaţia reprezentantului Comisiei Europene pentru România, Jonathan Scheele, Sergiu Mocanu a avut întrevederi cu preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, cu ministrul de Externe, Mircea Geoană, cu alţi oficiali români.

Sergiu Mocanu a spus că problemele existentre “trebuie să fie discutate foarte sincer”, urmând ca “mai târziu, când vor exista premisele necesare, să fie încadrate într-un document care ar putea să se numească “Tratat între cele două state”.
XS
SM
MD
LG