Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Anterior Preşedintele american George Bush anunţase decizia administraţiei sale de a trimite în Haiti un contingent de puşcaşi marini care să asigure ordinea şi stabilitatea după tulburările din ultimele trei săptămîni.

Şeful executivului american a precizat că trupele vor face parte dintr-o forţă internaţională interimară, decizia fiind luată după consultări cu alte state.

Primele unităţi americane au sosit în cursul dimineţii în Haiti. În drum spre insulă se află trupe franceze, iar Canada a anunţat că va acorda la rîndul ei asistenţă.

În Port-au-Prince continuă actele de jaf, agenţiile de presă semnalînd deasemeni incedierea staţiilor de benzină şi vandalizarea spitalelor. Preşedintele Curţii Supreme din Haiti, Boniface Alexandre a fost numit, conform constituţiei, preşedinte interimar al statului.
XS
SM
MD
LG