Linkuri accesibilitate

Un tribunal american dispune eliberarea din custodia armatei a unui cetăţean american acuzat de terorism


O Curte de Apel din Statele Unite a ajuns la concluzia că Administraţia preşedintelui George Bush şi-a depăşit prerogativele, menţinînd un cetăţean american în custodia armatei, sub bînuiala de combatant inamic.

Cu voturile a doi judecători din cei trei din care a fost format completul, Curtea de apel de la New York a ordonat Administraţiei să-l elibereze, în termen de 30 de zile, dintr-un centru de detenţie al marinei militare, pe cetăţeanul Jose Padilla. Curtea a mai spus că Guvernul îl poate transfera pe Padilla autorităţilor civile, care îi pot aduce acuzaţii penale.

Curtea de Apel a recunoscut răspunderea pe care o are Preşedintele pentru siguranţa ţării, îndeosebi după atacurile teroriste din 11 septembrie, de la New York şi Washington – dar a conchis că Administraţia trebuie să împartă această răspundere cu Congresul.

Padilla a fost arestat în luna mai a anului trecut, sub acuzaţia că se pregătea să detoneze o bombă radiologică -- un dispozitiv care foloseşte explozivi convenţionali pentru împrăştierea în atmosferă a unor izotopi radioactivi letali.
XS
SM
MD
LG