Linkuri accesibilitate

Uniunea sindicatelor miniere din Oltenia anunţă o grevă generală


Nemulţumite de decizia Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC) de reorganizare a Companiei Lignitului prin asocierea cu o serie de termocentrale, sindicatele miniere din Oltenia au decis să intre în grevă generală pe termen nelimitat începînd de luni.

Conform unui comunicat al Uniunii sindicatelor miniere din Oltenia, semnat de Marin Condescu, sindicatele se opun deciziei Ministerului Economiei şi Comerţului de a desfiinţa Compania Lignitului şi de a o asocia cu termocentralele Turceni, Rovinari şi Craiova pentru formarea primelor complexe energetice din România.

În acelaşi comunicat, sindicaliştii arată că apariţia celor trei complexe energetice decise de MEC ar duce la desfiinţarea a cel puţin 6.000 de locuri de muncă. Minerii consideră că doar formarea unui singur complex energetic între Companie şi termocentrale ar duce la evitarea disponibilizărilor.
XS
SM
MD
LG