Linkuri accesibilitate

Aflat în vizită la Tokio, premierul Rusiei nu exclude categoric ratificarea Protocolului de la Kyoto


Premierul rus Mihail Kasianov a declarat că guvernul său examinează impactul economic pe care l-ar putea avea asupra Rusiei Protocolul de la Kyoto, care impune reducerea emisiilor de gaze ce provoacă efectul de seră.

Abia după această evaluare, Rusia va decide dacă să ratifice Protocolul - a precizat premierul rus. Kasianov şi premierul japonez Junichiro Koizumi, care s-au întîlnit la Tokio, au difuzat o declaraţie în care se afirmă din nou că Moscova ar putea ratifica pactul în urma analizei.

Recent, un consilier economic al preşeidntelui Vladimir Putin declarase că Rusia nu poate ratifica Protocolul în actuala formă deoarece ar afecta serios creşterea economică a Rusiei. Neratificarea Protocolului de către Rusia, după ce el a fost respins şi de Statele Unite, ar împiedica practic intrarea în vigoare a acestui pact internaţional şi a măsurilor menite să combată încălzirea globală a climei.
XS
SM
MD
LG