Linkuri accesibilitate

Tentativă de atentat cu bombă lîngă o bază americană de la vest de Bagdad


Armata americană informează că trei irakieni şi-au pierdut viaţa în explozia bombei pe care o transportau cu automobilul. Explozia s-a produs la vest de Bagdad, lîngă o bază militară americană. Explozia a provocat şi rănirea unui număr de soldaţi aflaţi în perimetrul bazei.

Pe de altă parte la Bagdad, doi jurnalişti şi doi soldaţi americani au fost răniţi, în explozia unei grenade aruncate în direcţia vehicolului în care se aflau. Iar la Tikrit, la nord de Bagdad, soldaţi americani au capturat trei bărbaţi irakieni suspectaţi de a fi conducătorii unor celule de gherilă.
XS
SM
MD
LG