Linkuri accesibilitate

OSCE şi Statele Unite critică modul de desfăşurare a alegerilor din Rusia


OSCE împreună cu Statele Unite au exprimat îngrijorări referitoare la rezultatele alegerilor legislative din Rusia, cîştigate de partidele favorabile Kremlinului, în special Rusia Unită. Comuniştii au pierdut mare parte din locurile deţinuite pînă acum în Duma, iar cele două principale formaţiuni de orientare liberală Yabloko şi Uniunea Forţelor de Dreapta nu au trecut pragul de 5% necesar intrării în parlament.

Purtătorul de cuvînt al Casei Albe Scott McClellan a împărtăşit îngrijorările formulate de OSCE care a subliniat că partidele proprezidenţiale au beneficiat în campanie de resurse guvernamentale şi de mass media. OSCE care a monitorizat alegerile din Rusia cu aproximativ 400 de observatori a conchis că legislativele pun sub semnul întrebării angajamentul Rusiei pentru democraţie în standarde occidentale.

În ce îl priveşte, preşedintele Putin este mulţumit de rezultatele. El a afirmat că alegerile pentru Duma reprezintă “încă un pas către consolidarea democraţiei în Rusia”. Potrivit observatorilor Putin îşi măreşte astfel considerabil şansele de a fi reales preşedinte în martie anul viitor.
XS
SM
MD
LG