Linkuri accesibilitate

Observatorii internaţionali: alegerile din Rusia: libere, dar nu şi corecte


Reprezentanţi ai observatorilor care au monitorizat alegerile parlamentare din Rusia au declarat că votul de ieri nu a respectat standardele internaţionale pentru un scrutin democratic. Potrivit lui Bruce George, preşedintele Adunării parlamentrare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, alegerile de duminică au reprezentat un pas înapoi în procesul de democratizare a Rusiei.

Bruce George a declarat că rezultatele votului au fost substanţial distorsionate din cauza faptului că partidul de guvernămînt a avut acces la resursele şi mijloacele de informare controlate de stat. Şeful misiunii de observatori din partea ConsiliuluI Europei, David Atkinson a criticat faptul că politicienii s-au folosit de media de stat şi de banul public pentru a-şi promova partidele. Atkinson a spus că alegerile de ieri din Rusia pot fi considerate libere, nu însă şi corecte.
XS
SM
MD
LG