Linkuri accesibilitate

Directorul Direcţiei drumuri şi poduri Craiova reţinut sub acuzaţia de luare de mită


Directorul general al Direcţiei regionale de drumuri şi poduri Craiova, Petre Ciubotea a fost reţinut de Parchetul Naţional Anticorupţie sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi luare de mită.

Directorul general a fost reţinut după ce a primit mită în valoare de zece mii de euro de la cel care l-a denunţat. În schimbul banilor el a promis că îi va influenţa pe reprezentanţii unei societăţi comerciale pentru încheierea, derularea şi efectuarea la timp a obligaţiilor contractuale asumate faţă de firma denunţătorului.

În plus, în calitatea sa, Ciubotea a promis că poate dispune să nu fie înaintate instanţei de judecată mai multe contestaţii formulate împotriva unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor încheiate faţă de o altă firmă a aceluiaşi denunţător.

În perioada martie-decembrie 2003, directorul a mai pretins şi primit, de la aceeaşi persoană, în mai multe tranşe, suma de 460 de milioane de lei, în aceleaşi scopuri.

Ciobotea a fost numit în funcţie în anul 2001 şi a ocupat, din anul 2000, funcţia de consilier municipal din partea PSD. El şi-a dat demisia, vineri, din funcţia de consilier, iar Biroul Municipal al PSD a decis, sîmbătă, excluderea sa din partid.
XS
SM
MD
LG