Linkuri accesibilitate

Statele Unite revin asupra măsurii de suprataxare a importurilor de oţel


Preşedintele George Bush a decis suspendarea suprataxării importurilor de oţel ale Statelor Unite. Măsura a fost salutată de europeni şi de alte ţări mari producătoare care pregăteau măsuri economice punitive faţa de produsele americane.

Pascal Lamy, comisarul european pentru comerţ a afirmat de pildă că decizia şefului de la Casa Albă va determina Uniunea să renunţe la ameninţarea cu sancţiuni economice. Aprecieri pozitive au fost lansate şi de oficiali din Japonia, Coreea de Sud şi China. Suspendarea suprataxării importurilor de oţel vine la mai puţin de o lună după ce Organizaţia Modială a Comerţului a definit drept ilegală decizia Statelor Unite de a aplica măsuri protecţioniste.

Măsura adoptată de şeful Administraţiei de la Washington a stîrnit însă reacţii negative din partea sindicalişilor americani din sectorul de profil, precum şi din rîndul politicienilor – atît democraţi cît şi republicani.
XS
SM
MD
LG