Linkuri accesibilitate

Decizie de majorare cu 11,5 la sută a nivelului lunar al venitului minim garantat


Guvernul României a hotărît, în şedinţa de joi, să majoreze cu 11,5 la sută nivelul lunar al venitului minim garantat. Măsura se va aplica începînd cu anul viitor, pentru aproximativ 450.000 persoane beneficiare.

În urma acestei decizii, venitul minim lunar garantat pentru persoanele singure va creşte de la 740.000 lei la 825.000 lei.

Pentru familiile formate din două sau trei persoane, nivelul lunar al venitului minim garantat va creşte de la 1.328.000 lei la 1.480.000 lei, respectiv de la 1.845.000 lei la 2.057.000 lei.

Pentru familiile formate din patru sau cinci persoane, nivelul lunar al venitului minim garantat va creşte de la 2.285.000 lei la 2.547.000 lei, respectiv de la 2.728.000 lei la 3.041.000 lei.

Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutoarelor sociale lunare, acestea fiind calculate ca diferenţă între venitul minim garantat şi venitul net lunar al familiei sau persoanei singure.
XS
SM
MD
LG