Linkuri accesibilitate

George Robertson: apel la suplimentarea trupelor NATO din Afganistan


Secretarul general Nato George Robertson le-a cerut miniştrilor apărării din ţarile alianţei să furnizeze mai multe trupe şi echipamente militare pentru operaţiunile de securitate din Afganistan.

Robertson a spus că guvernele din NATO ar trebui să sprijine misiunea din Afganistan pentru a preveni răspîndirea terorismului pînă la frontierele alianţei.

Robertson a cerut trimiterea de elicoptere şi trupe specializate în sprijinul celor 5700 de militari din forţa NATO de la Kabul. El le-a cerut totodată miniştrilor reuniţi la Bruxelles, să contribuie cu efective suplimentare pentru a se extinde operaţiunea de securitate dincolo de Kabul, în cîteva mari centre provinciale din Afganistan.

La reuniunea de două zile de la Bruxelles se anticipează că miniştrii europeni îi vor da explicaţii ministrului american al apărării Donald Rumsfeld, în legătură cu un recent plan european de apărare, căruia Washingtonul i se opune.
XS
SM
MD
LG