Linkuri accesibilitate

Demisia unui al doilea ministru apropiat preşedintelui Şevarnadze


Un al doilea ministru georgian, apropiat fostului preşedinte Eduard Şevarnadze, a demisionat. Demisia ministrului de stat Avtandil Djorbenadze intervine la o zi după cea a ministrului de interne Koba Narcemaşvili, un alt aliat al lui Şevarnadze. Plecarea lui Djobernadze devenise previzibilă, după ce preşedintele interimar, Nino Burdjanadze a spus că el este răspunzător de situaţia economică disperată a ţării.

Burjanadze a spus că nu mai sunt de loc bani în vistieria ţării: „Bugetul de de stat este zero, nu putem plăti pensiile nu putem plăti salariile, nu putem plăti nimic militarilor şi poliţiei. Trebuie aşadar să mobilizăm toate resursele şi desigur va trebui să cerem ajutor prietenilor noştri din comunitatea internaţională”.
XS
SM
MD
LG