Linkuri accesibilitate

Compromis în privind textului unei rezoluţii AIEA privind programul nuclear iranian


De la Viena se relatează că Marea Britanie, Franţa şi Germania au ajuns la un acord de compromis cu Statele Unite asupra textului unei rezoluţii a Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, în regătură cu programul nuclear al Iranului. Proiectul rezoluţiei a fost transmis neoficial presei, în ajunul reuniunii de miercuri a consiliului de guvernatori al Agenţiei de la Viena, la care va fi discutat documentul. Potrivit agenţiilor de ştiri proiectul de compromis condamnă eşecurile anterioare ale iranienilor de a respecta obligaţiile asumate în baza tratatului de neproliferare.

Documentul ar ameninţa indirect Iranul cu o dezbatere în Consiliul de Securitate, dacă se vor descoperi dovezi noi despre activităţi nucleare secrete, sau dacă Iranul nu onorează angajamentele luate.

Un recent raport al Agenţiei pentru Energia Atomică a relevat că Iranul a desfăşurat în secret activităţi nucleare timp de cel puţin 18 luni, dar că nu s-au găsit dovezi despre un program de producţie de arme nucleare.
XS
SM
MD
LG