Linkuri accesibilitate

Reprezentanţii societăţii civile din Moldova se pronunţă împotriva proiectului de memorandum înaintat de Rusia


Primul preşedinte moldovean, Mircea Snegur consideră că proiectul de reglementare transnistreană propus de Moscova va duce la pierderea independenţei Republicii Moldova. Snegur se pronunţă, în general, împotriva conceptului de federalizare, care în opinia lui va crea mari probleme în administrarea statului moldovean.

Ex-preşedintele Petru Lucinschi este de părere că documentul propus de Rusia, în unele privinţe, este mai bun decât cele lansate până în prezent. Pe de altă parte, Lucinschi a declarat că acesta conţine unele prevederi periculoase care pot să blocheze activitatea principalelor instituţii de stat, din cauza împuternicirilor prea mari ce li se acordă Găgăuziei şi Transnistriei.

Şi reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova s-au pronunţat împotriva proiectului de memorandum înaintat de Federaţia Rusă. Cele mai importante şi reprezentantive organizaţii neguvernamentale şi uniuni de creaţie au semnat un apel în care se afirmă că acest document este o tentativă de lichidare a independenţei Republicii Moldova şi de subordonare definitivă a statului moldovean Kremlinului. Ei susţin că implementarea acestui proiect va produce "o sciziune iremediabilă a societăţii moldoveneşti şi va destabiliza definitiv situaţia din Republica Moldova şi din zonă".

Reprezentaţii societăţii civile au arătat că diferendumul transnistrean este o consecinţă a agresiunii militare ruse din 1992 şi au cerut recunoaşterea Federaţiei Ruse ca parte în acest conflict.
XS
SM
MD
LG