Linkuri accesibilitate

Ofensivă americană împotriva insurgenţilor irakieni


În Irak se menţin evoluţiile violente. Statele Unite au pierdut luni alţi doi militari, iar în cadrul ofensivei împotriva insurgenţilor la Tikrit au fost ucişi 6 irakieni, iar alţi 21 au fost arestaţi. De asemenea, armata americană a continuat luni noaptea atacarea cu trupe de sol şi cu aviaţie a unor obiective din centrul Irakului.

Pe acest fundal, şeful diplomaţiei de la Washington Colin Powell a declarat că Statele Unite doresc o sporire a implicării politice a ONU în procesul de tranfer al puterii către irakieni. Din motive de securitate însă, secretarul general Kofi Annan a precizat că Naţiunile Unite nu sînt încă pregătite să-şi retrimită personalul în Irak, însă există posibilitatea ca Organizaţia să acorde asistenţă din străinătate.
XS
SM
MD
LG