Linkuri accesibilitate

UE mai clementă decît SUA în privinţa programului nuclear iranian


Noi dispute între Statele Unite şi UE - de astă dată în privinţa programelor nucleare ale Iranului. Javier Solana, înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate a Uniunii a declarat că regimul de la Teheran “a fost cinstit” cu Agenţia pentru energie atomică de la Viena şi că problema respectivă nu ar trebui să ajungă pe agenda Consiliului de securitate care să dezbată impunerea unor eventuale sancţiuni.

Solana a fost contrazis însă de Secretarul american de Stat Colin Powell, care a spus că nu poate fi întrutotul de acord cu oficialul european si că Statele Unite continuă să suspecteze Iranul că încearcă să se doteze cu armament atomic.

Schimbul de replici are loc cu doar cîteva zile înainte de dezbaterea noului raport despre Iran în cadrul boardului Agenţiei ONU pentru energie atomică, raport în care se constată că nu au fost găsite probe care să incrimineze Iranul în privinţa unor programe nucleare militare. Deşi autorităţile de la Teheran au recunoscut că au făcut unele cercetări în domeniu – se precizează în acelaşi raport - nu există nici o dovadă că Iranul ar deţine arme atomice.
XS
SM
MD
LG