Linkuri accesibilitate

Zi de doliu naţional pentru cei 19 italieni ucişi în Irak


În Italia azi e zi de doliu naţional pentru cei 19 italieni ucişi la 12 noiembrie în atacul de la Nasiria în sudul Irakului. Zeci de mii de persoane vor lua parte în centrul Romei la o ceremonie funerară, iar timp de 10 minute pe întregul teritoriu al Italiei va fi oprit lucrul. Ieri, sute de mii de oameni au trecut prin faţa sicrielor depuse la Roma.

Cele 19 victime reprezintă cea mai mare pierdere suferită într-un singur incident de forţele italiene după cel de-al doilea război mondial. La 12 noiembrie, un camion încărcat cu explozibili a fost detonat la baza italiană de la Nasiria. Au murit 12 carabinieri, 5 militari şi doi civili italieni. Explozia a ucis de asemenea 9 irakieni. Atentatul a fost revendicat de reţeaua teroristă al- Qaida.
XS
SM
MD
LG