Linkuri accesibilitate

Sistarea demonstraţiilor de protest de la Tbilisi


Participanţii la demonstraţia de la Tbilisi, la care s-a cerut demisia preţedintelui Eduard Şevardnadze şi-au încheiat sîmbătă acţiunea de protest, care a durat o săptămînă. Vineri seara, numărul demonstranţilor adunaţi în faţa Parlamentului Georgiei s-a ridicat la 15 mii.

Giorgi Arveladze, membru de frunte al blocului de opoziţie Mişcarea Naţională, a declarat că protestele i-au dovedit lui Şevardnadze că poporul georgian îi doreşte demisia. Arveladze a afirmat: „dacă Şevardnadze nu va da curs acestei solicitări, atunci vom recurge la o altă metodă”.

Liderul Mişcării Naţionale, Mihail Saakaşvili i-a îndemnat pe angajaţii guvernului să declare grevă, iar pe cetăţeni, în general, să nu nu îşi mai achite facturile, pentru a paraliza funcţionarea statului.

Numărătoarea voturilor după alegerile parlamentare de la începutul acestei luni a fost întreruptă, dar potrivit ultimelor date disponibile, două grupări pro-Şevardnadze se aflau pe primele două locuri. Unii politicieni aflaţi în opoziţie acuză autorităţile de măsluirea alegerilor – ceea ce a declanşat protestele.
XS
SM
MD
LG