Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Membrii comisiei ar fi trebuit să hotărască astăzi, dacă, pe lîngă excluderea din Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" pentru plagiat, în cazul doctorului Mircea Beuran se impune şi retragerea titlului de conferenţiar.

Unul dintre membrii comisiei, Ştefan Drăgulescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara, a declarat că luarea unei decizii a fost amînată din cauza absenţei mai multor membri, dar şi pentru că nu le-au fost puse la dispoziţie documentele pe care ar fi trebuit să le analizeze în acest caz.

De asemenea, Consiliul Naţional a hotărît ca din comisia medicală care va analiza cazul Beuran să nu facă parte bucureştenii, dearece sînt şi membri ai Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", care a luat decizia concendierii medicului din universitate.
XS
SM
MD
LG