Linkuri accesibilitate

Pregătirea unei rotaţii a personalului militar american din Irak


Statele Unite pregătesc o amplă rotaţie a personalului militar în Irak. Într-o informare prezentată Congresului, generalul Peter Pace, vice-preşedintele Statelor Majore Reunite ale armatei americane a precizat că mii de mebri ai Gărzii Naţionale şi rezervişti urmează să fie trimişi anul viitor în Irak.

Măsura face parte dintr-o plan mai amplu prin care actualul număr de 132.000 de militari americani din Irak va fi redus în umrătoarele şase luni la aproximativ 100.000 de oameni.

Pe de altă parte, continuă acţiunile violente ale rezistenţei pro-Saddam împotriva trupelor Coaliţiei şi aliaţilor acesteia. Atacurile de gherilă ce au avut loc ieri la Mosul în nordul Irakului s-au soldat cu moartea a trei irakieni şi cu rănirea a cel puţin 12 persoane, între care şi 5 soldaţi americani.

La Falujjah au fost capturaţi doi generali ai fostului regim irakian. Anunţul a fost făcut de armata americană, care nu a dezvăluit identitatea celor doi. În operaţiunea respectivă a fost de asmenea descoperită o mare cantitate de armament.
XS
SM
MD
LG