Linkuri accesibilitate

OSCE: alegerile din Georgia marcate de mari nereguli


Observatorii OSCE spun că alegerile parlamentare din Georgia, de la sfîrţitul săptămînii trecute, au fost alterate de mari nereguli. Bruce George, preşedintele Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană a declarat că observatorii organizaţiei au fost martori la defecţiuni spectaculoase ale administraţiei electorale.

Sprijinitori ai Opoziţiei au acuzat Guvernul de falsificarea numărătorii voturilor. Preşedintele Eduard Şevardnadze a afirmat însă că alegerile au fost cele mai corecte şi mai transparente din istoria Georgiei. Potrivit rezultatelor preliminare, coaliţia lui Şevardnadze este pe primul loc, cu 24 la sută din voturi. Pe locul al doilea, cu 22 la sută, se găseşte, după numărarea unei treimi din voturi, Frontul Democratic -- Mişcarea Naţională, un partid de opoziţie condus de Mihail Saakaşvili – preşedintele Consiliului Municipal al capitalei georgiene Tbilisi. Alte trei formaţiuni de opoziţie au reuşit să depăşească pragul electoral de 7 la sută.
XS
SM
MD
LG