Linkuri accesibilitate

PNL cere Ministrului educaţiei să ia în serios revendicările studenţilor


PNL îi solicită ministrului Educaţiei, Alexandru Athanasiu, să ia în serios revendicările studenţilor şi să renunţe la încercările de manipulare a liderilor acestora - se spune într-un comunicat de presă al preşedintelui Cluburilor Studenţeşti Liberale, Cristian Buşoi. Liberalii resping maniera prin care reprezentanţii Ministerului educaţiei gestionează criza provocată de grevele studenţeşti.

"Conducerea ministerului încearcă să tragă de timp, în speranţa că studenţii vor renunţa la proteste" - susţine Buşoi. Studenţii liberali resping şi faptul că unii consilieri ai premierului s-au implicat în negocierile dintre liderii protestatarilor şi reprezentanţii ministerului.
XS
SM
MD
LG