Linkuri accesibilitate

Replica Teheranului la tentativa lui Richard Armitage de a iniţia convorbiri cu Iranul


Guvernul Iranului a declarat că aşteaptă “unele măsuri practice”, de sporire a încrederii, din partea Statelor Unite înainte de a examina posibilitatea unui dialog cu Washingtonul.

Reacţionînd la sugestia de ieri a subsecretarului de stat american Richard Armitage, care a spus că Statele Unite ar putea purta tratative limitate cu Iranul asupra anumitor chestiuni, purtătorul de cuvînt al guvernului iranian a spus că Washingtonul ar trebui întîi să înceteze acuzaţiile şi ameninţările la adresa Teheranului, înainte de a fi posibil un dialog.

Purtătorul de cuvînt a repetat că Teheranul nu va face schimb de informaţii cu Statele Unite asupra reţelei al Qaida. Întrucît Iranul nu are relaţii cu Statele Unite, nu există motive de a coopera în această chestiune.
XS
SM
MD
LG