Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Dacă primesc în timp util raportul Curţii Constituţionale, Senatul şi Camera Deputaţilor s-ar putea reuni mâine, pentru a conforma rezultatele acestuia. Legea de revizuire a Constituţiei intră în vigoare la data publicării în MONITORUL OFICIAL.

Documentul final cu rezultatele referendumului privind revizuirea Constituţiei a fost aprobat, ieri, de cei şapte judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, care au făcut parte din BEC şi de reprezentanţii în birou ai Partidului Social Democrat şi ai UDMR, de reprezentantul PUR, cu formularea unor obiecţii, în vreme ce reprezentanţii PD, PNL şi PRM au refuzat să semneze procesul verbal.

Reprezentanţii PNL şi PD în BEC au refuzat să semneze procesul verbal final al referendumului din cauza "numeroaselor" abuzuri şi ilegalităţi şi încălcări flagrante ale legii. PNL şi PD au apreciat, totodată, că tocmai organismul care trebuia să supravegheze corectitudinea votului, respectiv BEC, nu şi-a făcut datoria.

Între abuzurile şi ilegalităţile menţionate de cele două partide amintim propaganda PSD din zilele referendumului, utilizarea ilegală a urnelor mobile, organizarea de evenimente in incinta secţiilor (tombole in Neamţ şi Bacău), condiţionarea acordării unor drepturi legale cetăţenilor de participarea la vot, precum şi "şantajul" practicat in mediul rural, unde primarii s-au aşezat lîngă secţiile de votare şi au distribuit milionul pentru lucrările agricole după ce fiecare sătean trecea prin cabina de vot.
XS
SM
MD
LG