Linkuri accesibilitate

Mircea Beuran consideră că nemenţionarea autorilor ghidurilor medicale a fost o problemă tehnică


Ministrul Sănătăţii, Mircea Beuran ar fi dorit să rezolve situaţia volumului plagiat din seria Ghidurilor medicale printr-o nouă ediţie cu "erată", în care să se precizeze că, de fapt, autorii sînt alţii - informează PRO TV, citînd din stenograma discuţiilor de acum două săptămîni de la comisia UMF.

Stenograma discuţiilor dintre Mircea Beuran şi Comisia Universităţii de Medicină şi Farmacie este una dintre cele mai importante probe din dosarul Beuran, care va fi trimis ministrului Educaţiei. Mai mult, potrivit stenogramei, Beuran a recunoscut că nu a avut nici o contribuţie proprie la elaborarea volumului unu al Ghidurilor medicale.

Potrivit PRO TV, pe tot parcursul discuţiilor, ministrul Sănătăţii a evitat sistematic să precizeze de ce nu a menţionat autorii originali. El a spus că este vorba, mai degrabă, despre o problemă "tehnică" şi că ea poate fi rezolvată prin discuţii cu francezii şi americanii.
XS
SM
MD
LG