Linkuri accesibilitate

Ariel Sharon se opune expulzării lui Yasser Arafat


Premierul israelian Ariel Sharon a declarat că se opune expulzării liderului palestinian Yasser Arafat din teritoriile palestiniene. Într-un interviu apărut în cotidianul israelian de limbă engleză Jerusalem Post, Sharon afirmă că îndepărtarea lui Arafat cu forţa “nu ar fi un lucru bun pentru Israel”. Primul Ministru israelian a mai spus că şansele de a-l expulza pe Arafat fără ca aceste să sufere urmări fizice sînt mici.

Aceste afirmaţii ale lui Ariel Sharon contrazic rezoluţia adoptată luna trecută de guvernul pe care îl conduce, şi care se pronunţa pentru îndepărtarea lui Arafat.

Interviul cu Sharon a fost realizat duminica trecută, înaintea atacului palestinian asupra unui convoi diplomatic american, în nordul Fîşiei Gaza - atac soldat cu moartea a trei americani. Autorităţile palestiniene au arestat ieri şapte militanţi, pe care îi suspectează că au fost implicaţi în acest atac.

Negociatorul-şef al palestinienilor, Saeb Erekat, a declarat că Israelul nu a renunţat să-şi pună în aplicare ameninţarea de a-l expulza pe Arafat, ci doar aşteaptă momentul potrivit.
XS
SM
MD
LG