Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Şeful Executivului american a spus că autorităţile palestiniene ar fi trebuit să acţioneze de multă vreme pentru a lupta împotriva terorismului, sub toate formele sale. Preşedintele a făcut aceste afirmaţii într-o declaraţie scrisă, dată publicităţii în timp ce se afla la bordul avionului prezidenţial, cu destinaţia California – unde va face o scurtă vizită înainte de a-şi continua drumul spre Asia.

Preşedintele Statelor Unite a mai subliniat că vieţi omeneşti continuă să fie curmate din cauza faptului că nu au fost create forţe de securitate palestiniene eficiente, specializate în lupta contra terorismului. George Bush mai subliniază în declaraţie că trebuie să existe un prim ministru palestinian care să deţină prerogativele necesare pentru a-şi exercita controlul asupra tuturor forţelor palestiniene, dar că o asemenea reformă continuă să fie blocată de liderul palestinian Yasser Arafat.
XS
SM
MD
LG