Linkuri accesibilitate

Mircea Geoană despre relaţiile româno-ruse şi despre "calul troian"


Prezent la vernisajul unei expoziţii de documente diplomatice, ministrul de externe Mircea Geoană s-a referit la relaţiile româno-ruse, amintind că preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu şi premierul Adrian Năstase vor vizita Rusia înainte de sfîrşitul acestui an, preşedintele Rusiei Vladimir Putin fiind aşteptat în România, anul viitor.

"Încrederea începe să se reconstruiască între Bucureşti şi Moscova", a spus Geoană, care s-a referit şi la afirmaţiile vicepreşedintei Parlamentului Europei, Catherine Lalumiere, făcute marţi. Ele ar reprezenta "elemente reziduale" ale unei dezbateri în relaţie cu războiul din Irak şi, a spus ministrul de externe, "cred că această expresie, "calul troian", care a fost folosită de foarte multe ori în ultimii ani, este o formulă care nu reflectă contribuţia pe care noii veniţi în Uniunea Europeană şi Nato o pot avea."

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG