Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană sceptică în ce priveşte corectitudinea alegerilor din Cecenia


Comisia Europeană se îndoieşte că alegerile prezidenţiale de ieri din Cecenia au fost libere sau corecte. Scrutinul a fost cîştigat, cum se aştepta, de actualul şef al administraţiei pro-moscovite de la Groznîi Ahmad Kadîrov.

Diego de Ojeda, purtătorul de cuvînt al comisarului european pentru relaţii externe Chris Patten a declarat că Uniunea Europeană sprijină cu toate acestea toate evoluţiile care ar putea duce la reinstaurarea păcii în republica separatistă.

„Situaţia de pe teren este foarte complexă şi dificilă şi pune sub semnul întrebării posibilitatea organizării de alegeri libere şi corecte. Cu toate acestea, important pentru noi este ca aceste alegeri să capete cumva respectabilitate, sau credibilitate, sau, mai clar, legitimitate, în rîndul populaţiei cecene” -a spus Diego de Ojeda.

Agenţiile de presă relatează că în timp ce organizaţiile neguvernamentale internaţionale au criticat alegerile de ieri spunînd că nu au fost libere, cele mai importante cancelarii occidentale s-au abţinut de la critici ferme.
XS
SM
MD
LG