Linkuri accesibilitate

Carla del Ponte se interesează de Ratko Mladici în cursul unei vizite la Belgrad


Procurorul şef al Tribunalului ONU pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, Carla del Ponte s-a întîlnit la Belgrad cu Svetozar Marovic, preşedintele Serbiei-Muntenegru şi cu alte oficialităţi, între care premierul Zoran Zivkovic.

Carla del Ponte a declarat presei că deşi cooperarea oficialităţilor de la Belgrad cu Tribunalul internaţional s-a ameliorat, o serie întreagă de probleme persistă.

În cursul convorbirilor cu ministrul de externe Goran Svilanovic, del Ponte s-a referit din nou la chestiunea acuzaţilor aflaţi încă în libertare şi care s-ar ascunde în Serbia Muntenegru, în mod special fiind vizat fostul general Ratko Mladici, acuzat de genocid pentru masacrul de la Srebrenica, din 1995. Carla del Ponte urmează să prezinte un raport Consiliului de securitate, la 9 octombrie, între altele şi despre gradul de cooperare al fostelor republici iugoslave.
XS
SM
MD
LG